vineri, 19 octombrie 2012

Vis


Am uitat să visez, spuse ea cu jumătate de gură.Am o vârstă şi de aici înainte visele nu mai au ce căuta în viaţa mea.Sunt un om serios, am un serviciu respectabil şi vorba aia o prestanţă de apărat.Visele sunt pentru copii, cel mult adolescenţi.
Vă sună cunoscut?
Câteodată se întâmplă să auzim o voce asemănătoare în mintea noastră şi, poate că nu e tocmai potrivit.Acum câteva zile povesteam cu o prietenă despre visele din copilărie şi mai exact de unul de neuitat: acela de a păşi pe nori.Mi-am dorit mereu să calc la modul cel mai propriu pe nori, să le simt consistenţa şi să mă joc în dansul lor.Un alt vis era să fac bine.Nu ştiam exact ce însemna cuvântul bine însă îmi plăcea acţiunea de a face bine.Unii vor să zboare, alţii vor să scrie, ori poate să înconjoare lumea într-o călătorie, alţii găsesc leacuri magice, ori se bucură de diferitele combinaţii de arome din bucătăria vieţii.
Visul, e ceva ce te ţine în viaţă, te face să vibrezi sau să deschizi ochii pentru încă şi încă o zi.Visul nu are vârstă, sex sau religie.În ciuda faptului că e vis, ochii îţi sunt deschişi larg şi eşti prezent.Dacă visul e cu adevărat al tău şi tu eşti al lui, astfel că vei face tot ce-ţi stă în putinţă pentru a-l transforma şi vedea în prezentul din viaţa ta.Visul are miros, culoare şi sărbătoare.
Fie că e rama unei poveşti sau conţinutul ei, visul tău vibrează alături de multe altele şi formează o enciclopedie care menţine sănătatea sufletului şi care, dacă e cazul se poate tranforma într-un mecanism de susţinere care să te facă să mergi din nou şi din nou înainte, cu zâmbetul pe buze, mersul drept şi dorinţa
explozivă de a trăi.
Pe lângă toate astea visul este realizabil.Fiindcă e un motor de acţiune, se întâmplă.Lumea asta s-a schimbat cu multe visuri înfăptuite.
Ai dreptul să visezi orice, imaginează-ţi starea pe care o ai atunci când l-ai îndeplinit.
Poate e bine să îndrăznim să visăm mai des, mai mult şi mai măreţ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu