Am
uitat să
visez, spuse ea cu jumătate de gură.Am o vârstă şi de aici înainte visele nu
mai au ce căuta în viaţa mea.Sunt un om serios, am un serviciu respectabil şi
vorba aia o prestanţă de apărat.Visele sunt pentru copii, cel mult adolescenţi.
Vă sună cunoscut?
Câteodată se întâmplă să auzim o voce asemănătoare
în mintea noastră şi, poate că nu e tocmai potrivit.Acum câteva zile povesteam
cu o prietenă despre visele din copilărie şi mai exact de unul de neuitat:
acela de a păşi pe nori.Mi-am dorit mereu să calc la modul cel mai propriu pe
nori, să le simt consistenţa şi să mă joc în dansul lor.Un alt vis era să fac
bine.Nu ştiam exact ce însemna cuvântul bine însă îmi plăcea acţiunea de a face
bine.Unii vor să zboare, alţii vor să scrie, ori poate să înconjoare lumea
într-o călătorie, alţii găsesc leacuri magice, ori se bucură de diferitele
combinaţii de arome din bucătăria vieţii.
Visul, e ceva ce te ţine în viaţă, te face să
vibrezi sau să deschizi ochii pentru încă şi încă o zi.Visul nu are vârstă, sex
sau religie.În ciuda faptului că e vis, ochii îţi sunt deschişi larg şi eşti
prezent.Dacă visul e cu adevărat al tău şi tu eşti al lui, astfel că vei face
tot ce-ţi stă în putinţă pentru a-l transforma şi vedea în prezentul din viaţa
ta.Visul are miros, culoare şi sărbătoare.
Fie că e rama unei poveşti sau conţinutul ei, visul
tău vibrează alături de multe altele şi formează o enciclopedie care menţine
sănătatea sufletului şi care, dacă e cazul se poate tranforma într-un mecanism
de susţinere care să te facă să mergi din nou şi din nou înainte, cu zâmbetul
pe buze, mersul drept şi dorinţa
explozivă de a trăi.
Pe lângă toate astea visul este realizabil.Fiindcă
e un motor de acţiune, se întâmplă.Lumea asta s-a schimbat cu multe visuri
înfăptuite.
Ai dreptul să visezi orice, imaginează-ţi starea pe
care o ai atunci când l-ai îndeplinit.
Poate e bine să îndrăznim să visăm mai des, mai
mult şi mai măreţ.
